Splendoarea-n iarba traita de noi doi

Nu vom jeli a florii maretie

Putere vom gasi in amintirea-i vie.

Chiar daca-n veci mi-umbri-vor norii

Splendoarea ierbii, semetia florii

Leac vom gasi, sa nu ne doara

In ce pastram de-odinioara.

                                       William Wordsworth

 Ştiu că ţi-e greu. Cât de greu, nu pot decât să bănuiesc.

Cristina îmi spunea de dimineaţă că unele pierderi sunt de neconsolat. Şi cred că avea dreptate.

Mi-aş dori să pot face ceva pentru tine, acum când ai atâta nevoie, însă mi-e imposibil. Pot, însă, să îţi spun că eşti un om minunat.

Fularul albastru, cel mai frumos fular albastru din lume, pe care l-am primit de la tine imediat ce ţi-am spus cât de mult îmi place, l-am purtat până s-a scămoşat, dragă Ramo.

Îmi amintesc cum, cu câţiva ani în urmă, la serviciu, îţi împărţeai cu mine pacheţelul cu şuncă, căci eu nu-mi făceam niciodată timp să-mi pun de mâncare.

Îmi amintesc cât de mult te iubeau copiii, cum le-ai adus mănuşi… cum dăruiai tuturor câte ceva, pentru că nu puteai respira, nu puteai trăi altfel.

Îţi suntem cu toţii aproape, dragă Ramo. Însă va trebui să fii puternică, pentru ea şi pentru toţi oamenii care vor avea nevoie de grija şi zâmbetul tău, de acum înainte.

În schimb pot să-ţi promit, pentru că ştiu, sunt absolut sigură: în curând va ieşi din nou soarele pe strada ta.

Îţi mulţumesc.

dragostea a ales –
am ieşit dintr-o uriaşă anonimitate
a tuturor  şi-a nimicului.

Nu fusesem niciodată, până atunci, mai înalt decât

munţii lumii,

niciodată nu ajunsesem mai jos

decât fundul gropilor

însemnate pe

hărţile maritime.

Şi bucuria mea era

tristă, precum micile ceasuri - inutile

fără încheietura mâinii de care se leagă.

Dar apoi mi-ai spus: “tu”;

da, dintre toţi, mie:

am crescut mai înalt decât stelele ,

dincolo de adâncurile coralilor.

Şi bucuria mea a prins să se învârtă

în vârtejul fiinţei tale, al pulsului tău.

Dăruindu-te,

mi-ai redat propriul sine. 

Am trăit. Trăiesc. Pentru cât timp?

Ştiu că într-o zi mă vei lăsa în urmă.

Când vei pleca tu,

voi pleca şi eu într-o lume surdă,

care nu ştie ce e un bob sau o picătură de apă.

Când vei fi pierdută,

voi fi unul – asemenea  celor mulţi.

Îmi voi uita numele,

anii, gesturile… toate

din mine, pierdute în mine.

Şi voi ajunge din nou în grămada nesfârşită de oase

a morţilor vii

care nu au pentru ce

să îşi dea viaţa.

Îţi mulţumesc că te-ai gândit şi ţi-ai făcut timp să mă inviţi la „Festivalul luminii”.

Sunt onorată şi cred că tu şi prietenii tăi sunteţi cu toţii nişte copii extraordinari. Îţi mărturisesc că nu cred să fi văzut vreodată un grup de oameni care să radieze atâta lumină pentru simplul fapt că fiecare dintre voi ştie să se bucure de prezenţa celuilalt, nu cred să fi văzut oameni mai frumoşi şi mai uniţi decât cercetaşii din Hunedoara şi Deva, laolaltă, anul trecut la Festivalul Luminii, în Castelul Corvinilor.

Din nefericire, eu sâmbăta asta voi lucra toată ziua. De aceea, este foarte probabil să nu pot ajunge la Deva. Ştiu că va fi foarte frumos şi mă bucur de pe acum pentru voi.

Vă sunt alături, însă, cu gândul… şi cu fapta.

Păstrez încă gulguţa aceea roşie pe care o am de la tine, încă de anul trecut. O voi despături şi voi confecţiona şi eu, spre seară, câteva felinare miniaturale, pe care am de gând să le răspândesc apoi prin curte. Acesta s-ar putea să fie singura modalitate în care mă voi putea alătura vouă. Cât despre eveniment, o să se audă şi la radioul Hunedoarei, pe tot parcursul zilei de mâine, de asta poţi fi sigură.

Sustin Festivalul Luminii

Jos pălăria pentru că ţi-ai făcut timp şi nu ai uitat de cercetaşii deveni, felicitări pentru spiritul prieteniei, care vă leagă de Hunedoara – şi nu numai – şi mult succes în sesiune! Şi încă un lucru: eu cred în tine, Irina. Cred în voi.

Ada

Festivalul Luminii

“Anul trecut, în 13 martie, cercetaşii deveni şi cei hunedoreni au organizat pentru prima oară Festivalul Luminii în Parcul Corvin din Hunedoara. Acesta era luminat de 2200 de gulguţe (mici origami de hârtie asemănătoare unor cutiuţe, în care sunt plasate nişte lumânărele), astfel încât trecătorii s-au putut bucura de atmosfera deosebită; am împărţit semne de carte, ceai, turtă dulce, cântece şi multă voie bună şi am reuşit să aducem un zâmbet în sufletul fiecărui participant. 

     Anul acesta, în 7 mai , cercetaşii din cele două centre locale se întâlnesc din nou, de data asta la Deva, în Piaţa Unirii şi pe Bulevardul 1 Decembrie, unde, ajutaţi de Primăria Deva, vor organiza încă un Festival al Luminii, eveniment sincron desfăşurat în mai multe localităţi din ţară. Motto-ul rămâne acelaşi: “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”. Totuşi, programul s-a modificat un pic, astfel încât anul acesta vom avea: 

 - un punct de informare, unde oricine interesat poate afla mai multe despre cercetaşi şi activităţile lor; 

 - atelier de face-painting; 

 - atelier de codiţe din aţă; 

 - atelier de jocuri cercetăşeşti; 

 - atelier de caricaturi; 

 - expoziţie foto; 

 - mini-concert de folk, susţinut de cercetaşi. 

    Un eveniment pentru comunitate, la care sunt invitaţi să participe toţi cei ce vor să uite pentru două ore de griji şi să înveţe să se bucure din nou de lucrurile mărunte. 

   Având în vedere că 2011 este Anul European al Voluntariatului, aşteptăm pe oricine doreşte să vadă cum e să fii voluntar pentru o zi. Pentru aceasta, putem fi contactaţi la următoarele adrese de e-mail: scoutsdeva@gmail.com, irina.negrutiu@scout.ro. De asemenea, începând cu ziua de mâine(vineri, 6 mai), va exista o modalitate mai uşoară pentru înscrierea voluntarilor, prin completarea unui formular pe blogul Centrului Local Deva (http://devascouts.blogspot.com). 

   Evenimentul va avea loc de la ora 21.00, urmând să ţină două ore, până la 23.00. În cazul în care vremea nu va ţine cu noi, nu ne lăsăm, festivalul urmând să fie amânat, nu anulat! 

 Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa site-ul oficial al Festivalului Luminii, http://www.festivalul-luminii.ro/.”

Multumiri, 

Irina Negruţiu

coordonator Festivalul Luminii – Deva

Au trecut mai bine de trei luni de când am citit “Jurnalul” Oanei Pellea (Editura Humanitas, 2009).

Carte de împrumut pentru două zile, cu un program care excludea posibile ore de lectură. 

Prea multe frânturi memorabile: unele însingurate şi triste, altele frumoase - toate luminoase - gândurile Oanei Pellea fără niciun artificiu. 

Pentru a le păstra cumva am decis să fotografiez paginile care mi-au plăcut cel mai mult.

Am fotografiat, aşadar, aproape o sută de pagini – mai bine de o jumătate de volum.

Rânduri/ gânduri în care cu adevărat am fost ACASĂ.

N-am mai citit nimic altceva, eventuale recenzii sau critică despre cartea unui om rămas singur… cu gândurile sale şi  de data asta nici nu am de gând s-o fac.  Faptul că am trăit cartea mi-e de ajuns.

M-am uitat doar la Oana Pellea, cum vorbeşte despre viaţă, transformând banalul şi urâciunea în frumuseţe, putere şi miracol şi mi-am spus:

“Da, a fost foarte, foarte frumos!”

Îţi mulţumesc pentru aceste gânduri minunate.  Şi îmi cer iertare.

Rândurile acestea sunt, ele însele, un dar. Citeşte şi nu uita niciodată că “viaţa e pe zile”.

<De câte ori în viaţă am spus “Te iubesc” s-a auzit pe lună într-un minut şi jumătate.>

“Furnicile numite oameni se strâng pentru război. Ca şi când n-am mai avea loc pe planetă. Ca şi când nu mai avem loc sub soare. Şi, într-un fel, nu mai avem loc. Un om ocupă cu tălpile lui vreo 20 şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri.”

“Vrem minuni ca să credem. Şi uite că ne dă zilnic minuni şi tot ne-ndoim. Cred că i-e milă de noi, dar ne iartă, căci suntem nişte bieţi copii handicapaţi.”

“Frica îi reduce pe toţi la esenţă. Când se stinge becul care te anunţă că pericolul a trecut şi îţi poţi desface centura, automat toţi revin la convenţii şi fiţe. Totul se repetă identic la aterizare. În momentele astea de adevăr, toţi se roagă, fiecare în felul său. Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc.”

“Anul trecut, la munte, a fost prima oară când am cosit iarbă. Era rouă dimineaţa şi o coasă stătea rezemată leneş de un copac. M-am apropiat cu sfială şi am început să cosesc. Degeaba am stat pe scenă 20 de ani. Emoţii mai mari nu cred că am avut în viaţa mea. E un sentiment atât de curat şi bun şi esenţial. Ce bine e când te întorci la lucrurile simple. E greu de cosit. M-au durut palmele, dar ce bucurie.

Prea ne-am complicat viaţa şi prea o luăm în serios. Mai bine am merge desculţi prin iarbă din când în când.”

“De atunci, timp de vreo doi ani, venea din când în când în vizită şi ne povestea viaţa ei. Dumnezeu era prietenul ei. Mâncam împreună duminica şi întotdeauna am avut senzaţia că ne binecuvânta şi că ea ne ajuta pe noi, şi nu invers.

Constanţa avea aproape 80 de ani. Era de la ţară, de lângă Bucureşti. Nu cerşea pe stradă, dar lumea o mai ajuta. Era atât de încovoiată, încât aveai senzaţia că sărută pământul. Ne aducea cadouri. Ne-a adus un Isus de plastic şi o carte de rugăciuni scorojită, pătată şi mirosind a mucegai. Între file era o poză de buletin a fiului ei. Am vrut să-i dau poza înapoi, crezând că a uitat-o, şi mi-a răspuns că e pentru noi, cadou.”

“Ce bine că am podul. Deschid uşa şi dau de poze vechi, unde toţi zâmbesc. În poze nu se vede că unii vor muri în puşcării, că alţii vor fi umiliţi, că vor pierde totul – şi case, şi ani. Din poze, toţi mă privesc zâmbind. Mai sunt cutii cu scrisori de dragoste între bunicii mei, între mama şi tata, între străbunicii mei.”

“Cu cât înaintez în vârstă mi se pare că viaţa e îngrozitor de scurtă.”

“Înainte de aducerea luminii mă gândesc, în întunericul din biserică: ce-ar fi dacă am rămâne aşa, în întuneric, ce-ar fi să nu mai vină lumina? Ce-ar fi dacă miracolul Învierii n-ar mai avea loc?”

“Mă opresc. Pe un ziar se odihneşte chipul lui tata. Se uită la mine zâmbind. E discul de vinilin cu Nea Mărin. Nu ridic ochii şi o întreb pe cea care-l vinde: <Cât vrei pe Amza Pellea?> <Zece lei, domniţa…> Nu zic nimic. Adaugă: <Haideţi că nu e mult. Merită, săracu’. A fost artist mare şi om bun.>”

“Într-o căldură de 40 de grade, stau de nebună, la ora trei după-masa, de vorbă cu un porumbel şi-i vorbesc despre Sfântul Duh şi despre Isus.

Oare câţi la sută din doctori m-ar interna imediat? Peste 89, cred. Dar n-am ce face, asta sunt şi n-am de gând să mă schimb.”

“Vreau să scriu despre plecarea mamei şi nu pot. (…) De când a plecat îmi urăsc limitele cărnii. Cu siguranţă e aici, dar ochii ăştia de carne nu mă lasă s-o văd. E un film cu dureri şi vrăbiuţe, cu râsete şi elefanţi albaştri (…) care, oricum, mă duce el pe mine deocamdată, nu eu pe el.” 

“Greierele din lună doarme acum în cealaltă parte a Pământului. Nu pot să-l deranjez, cu toate că multe aş avea să-i spun.”

“Concert Cohen. Divin, rugăciune, pălăria descoperită, părul alb, umerii se înconvoaie elegant spre mulţumire; zece mii de oameni. O voce, un suflet, o credinţă.”

<Cu cât îmbătrâneşti, cu atât eşti mai singur şi cu atât ţi-e mai foame de dragoste.> (Leonard Cohen)

“De asta mi-a fost frică. De singurătate. Iat-o… sticloasă şi rece.”

“Nu, nu pot fi ipocrită. Le spun tuturor să trăiască clipa, iar eu sunt pur şi simplu suspendată sau în afara timpului…”

“Cobor dealul spre somn. Şi-l urc spre rugă. Foişorul din stânga. Unde am îngenunchiat sub cerul liber şi unde doar eu, Sfântul Nicodim şi dulăul am ascultat toaca sub ploaie de stele în seara zilei de 16 ianuarie 2009. Ce privilegiu!”

“Ultima zi din viaţă când mai am 46 de ani… De fapt, sunt absolut convinsă că nu există timp.”

“Aseară m-am simţit în… gol. Singură, mică, neputincioasă, inutilă şi părăsită. Cât o fi suferit îngerul meu. Ce jignire… ce uitare!”

“Sunt în mirare. În plină mirare şi în smerenie. Trebuie acum nu numai să mulţumesc, ci şi să cer iertare.”

M-am îndrăgostit de mâinile tale, care trebuie să fi fost împuse de-o mie de ori de acul de cusut… şi de ochii tăi căprui - καστανά μάτια - atât de serioşi! Trăim în lumi diferite, noi doi, lumi care s-au întâlnit din întâmplare, fulgurant… lumi care rămân străine pentru totdeauna.

Şi cu toate astea, eşti fiinţa care-mi va lipsi mereu…”

L-am revăzut după mai mulţi ani.

“Neveste” sau “Mirese”, cum a fost tradus titlul peliculei la noi, e un film care n-ar trebui omis.

Iniţial nu am vrut, dar… mai adaug câteva rânduri:

“Neveste” (“Nyfes”) este povestea a 700 de “mirese prin poştă”, femei din Insula Samotrace (Samothraki) care, pentru a nu-şi împovăra familiile chinuite de sărăcie, sunt nevoite să plece în America, unde le aşteaptă sute de greci necăsătoriţi, plecaţi la muncă peste ocean. Suntem în Grecia anului 1922, sudul Peninsulei Balcanice este sfâşiat de conflictul cu turcii, din Asia Mică, şi toţi bărbaţii sunt pe front. Pentru a salva onoarea familiei, Niki ia decizia să o înlocuiască pe sora ei, Eleni – care, plecată ceva mai devreme în călătoria peste Atlantic, nu poate suporta traiul în Chicago. Astfel Niki devine “mireasă substitut”.

Cea mai mare parte a acţiunii se desfăşoară, însă la bordul vaporului “Împăratul Alexandru”. Desigur, călătoria va schimba pentru totdeauna vieţile celor 700 de “mirese prin poştă” şi, implicit, destinul lui Niki.

Filmul a fost premiat pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Victoria Haralabidou), cea mai bună imagine, cel mai bun film de ficţiune, cea mai bună actriţă în rol secundar şi cea mai bună muzică la Festivalul de Film de la Salonic, chiar în anul apariţiei, iar la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, în 2005, a obţinut premiul Sfântul Gheorghe de Aur.

Martin Scorsese a dorit să se implice în realizarea filmului, când a aflat că acesta va fi regizat de Pantelis Voulgaris, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni regizori din lume, în viaţă. Scenariul filmului este semnat de Ioanna Karystiani, soţia acestuia.

„Jeu d’enfants” este un film complex şi are cam de toate: dragoste, aventură, umor şi doza de tragism, necesară unei reţete de succes, îndulcită însă de finalul deschis, superfluu, ce lasă o portiţă romanticilor care iubesc filmele cu sfârşit fericit.

Rămâne întrebarea dacă moartea este testul suprem al dragostei ori dacă ea, moartea, şi nu viaţa, ar putea fi singura variantă de a păstra iubirea pentru totdeauna.

„Ar mai fi fost câteva chestii pe care nu mi le-ai cerut niciodată şi-mi pare rău… Aş fi fost în stare. Să mănânc furnici, să înjur şomerii care ies de la ANPE şi să te iubesc ca un nebun…”

Cu Marion Cotillard şi Guillaume Canet, după regia şi scenariul lui Yann Samuell.

Dacă vreţi să contribuiţi la curăţarea Hunedoarei de gunoaie aveţi ocazia să faceţi asta sâmbătă. Coordonatorul campaniei “Let’s do it Romania” pentru judeţul Hunedoara, Cristina Marioane, anunţă că mii de hunedoreni se vor implica în eveniment, urmând să lucreze ca voluntari. Cristina Marioane nu a putut să precizeze numărul exact de voluntari, pentru că înscrierile pe site-ul “Let’s do it Romania” continuă până sâmbătă.

Coordonatoarea campaniei a adăugat că în judeţul Hunedoara procesul de cartare a fost unul dificil, din cauza lipsei de voluntari în perioada prevăzută pentru această etapă a campaniei naţionale, de aceea cartarea nu s-a făcut decât în proporţie de 30 la sută, fiind realizată în detaliu mai ales în zona Hunedoara-Deva. În acest areal voluntarii au detectat 70 de mormane de gunoaie. De asemenea, numai 20 de primării din judeţ, din totalul de 69 de administraţii locale, s-au alăturat demersului “Let’s do it, Romania”, care îşi propune să cureţe toată ţara de gunoaie într-o singură zi.

Hunedorenii care doresc să se implice în curăţarea oraşului se pot înscrie pe site-ul “Let’s do it Romania”, urmând să primească detalii prin e-mail sau pot merge sâmbătă dimineaţa, la ora 8.00 în faţa Primăriei, de unde se va pleca la curăţarea de gunoaie a Pădurii Chizid.

În Deva, printre voluntarii care se vor implica se numără şi cercetaşii, care vor pleca la ora 9 din fata centrului local cercetăşesc şi se vor îndrepta spre Pădurea Bejan. Cercetaşii deveni şi-au propus ca între orele 10 şi 14 să strângă gunoaiele din pădure, iar ulterior tinerii, care îşi aduc de acasă chitarele, se vor pregăti pentru parcurgerea unui traseu, separat de proiectul “Let’s do it, Romania”.

Odată am vrut… Odată am visat…

O culoare limpede, curge albastră şi tare deasupra noastră.

Fiecare nor e un vis de copil: meşterim corăbii cu pânze diafane şi le trimitem spre limanul senin, în Ţaraviselorcareseîmplinesc. Câinele ne latră jucăuş şi norii se risipesc în patru vânturi…

Dintre ierburi învălătucite pândim lumina de aur curgând prin pâlniile brânduşelor şi iepurii neastâmpăraţi ciulindu-şi urechile, în coşuri din leagănul-cucului strângem perle parfumate de rouă, jucăm v-aţi-ascunselea cu pălăriile roşii ale ciupercilor, ronţăim alune, muşcăm râzând mere aromate din arborele fermecat al bunicului, pe care nu l-am cunoscut niciodată… Înălţăm un castel vrăjit – un umbrar din frunze arămii de stejar.

Îl aşteptăm pe Făt-Frumos…

Toamna asta va fi altfel. Fără tristeţi, fără frunze moarte şi zile mohorâte… Toamna asta va fi altfel pentru că am s-o iubesc. O voi privi în ochi şi o voi mângâia pe botul ei cu colţi lungi de ceţuri reci şi ploi, aşa cum odinioară, în vremuri de demult, îmblânzitoarea de tigri alinta felinele circului.

Am văzut-o acum mai bine de un sfert de secol sub reflectoare, strălucitoare, în costumul ei de strasuri, trimiţând în lături, cu un aer de trufaşă cuceritoare, pisicile uriaşe, înghiţitorii de săbii şi paiaţele deopotrivă, cu un singur semn. Imaginea ei, amestec de tandreţe şi putere, mi-a rămas pe retină.

Ani în şir mi-am făcut părinţii şi cunoştinţele să râdă când la întrebarea: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, o fetiţă subţirică răspundea sobru şi serios: „Îmblânzitoare de tigri”. Toamna asta va fi, aşadar, tigrul meu, iar aici începe marea mea vânătoare. Port în tolbă, în loc de bici, vâslele speranţelor vii ale copilăriei, norii cumulus – cele mai albe pânze şi marea de turcoaz a cerului. În loc de cal fermecat o am alături pe Rândunica mea uşoară, care mă duce ca vântul şi ca gândul până sus, spre vârf de munte, sub soare, şi-apoi pornim înapoi spre casă, coborând prin aerul mieriu, printre ploi de frunze coapte sub cerul Sudului, iar cântecul pluteşte, pluteşte…

“Make ‘em wash a space in town, For the lead And the dregs of my bed, I’ve been sleepin’;

Lower me down, Pin me in, Secure the grounds …”

Depozitul de la Sântuhalm (Orhan), la intrare în Deva, înainte de primul sens giratoriu, pe stânga (traseul Hunedoara spre Deva):

0254.210.993 sau 0744.191.059

Depozitul de la Orăştie, imediat după statuia cu falxul (sabia dacică), faţă în faţă cu o benzinărie, pe stânga (pe traseul Hunedoara spre Orăştie):

0726.991.070

La Sântuhalm e posibil să nu găsiţi orice tip de piese, eu am căutat un tambur dreapta-spate pentru Opel şi bulb pentru ventilator şi nu am găsit decât la Orăştie.

Domnii de acolo au fost amabili şi am rezolvat problema foarte repede. Un tambur nou pentru Rândunica m-ar fi costat 230 de lei, pe când aşa nu am plătit nici 30 la sută din sumă.

Ursică un pic cam trist

 POST SCRIPTUM, 28 septembrie:

“Mulţumesc” celor împreună cu care am încercat să găsesc un loc sigur pentru Ursică: Sebastian şi Andreea, Bia, Marian, domnul Ioan E. , Angi şi Alina. 

Vă anunţ că ghemotocul meu are acum cei mai buni stăpâni şi a plecat la Herepeia, unde va fi paznic împotriva vulpilor.

VĂ MULŢUMESC, Erika şi Anton.

În zilele de 2, 3, 4 şi 5 septembrie la cinematograful Flacăra vor rula şase filme pe zi la interval de două ore, timp de 12 ore zilnic, cu începere de la ora 11 şi până la ora 23.

La ultima proiecţie gratuită, cea a peliculei “Happy End”, care a avut loc în 25 iunie, sala de cinema a fost plină, hunedorenii ocupând toate cele 380 de locuri. 

Cinematograful ar putea fi complet reabilitat în perioada imediat următoare şi dotat cu aparatură digitală de ultimă generaţie, pentru a fi redeschis.

Programul cinematografului

2 septembrie

Ora 11: “Veronica”

Ora 13: “B.D. Intră în acţiune”

Ora 15: “Declaraţie de dragoste”

Ora 17: “Haiducii lui şaptecai”

Ora 19: “Săptămâna nebunilor”

Ora 21: “Zestrea domniţei Ralu”

3 septembrie

Ora 11: “Veronica se întoarce”

Ora 13: “B.D. În alertă”

Ora 15: “Extemporal la dirigenţie”

Ora 17: “Drumul oaselor”

Ora 19: “Trandafirul galben”

Ora 21: “Misterele Bucureştilor”

4 septembrie

Ora 11: “Veronica”

Ora 13: “B.D. La munte şi la mare”

Ora 15: “Liceenii Rock & Roll”

Ora 17: “Masca de argint”

Ora 19: “Colierul de turcoaze”

Ora 21: “Totul de plăteşte”

5 septembrie

Ora 11: “Veronica se întoarce”

Ora 13: “Liceenii Rock & Roll”

Ora: 15: “Declaraţie de dragoste”

Ora 17: “Buletin de Bucureşti”

Ora 19: “Căsătorie cu repetiţie”

Ora 21: “Francesca”

Dacă ştiţi pe cineva în Hunedoara, scrieţi-mi pe mess.

Mulţumesc!

Am primit în dar acest cântec.

Îl trimit la rându-mi în lume, să vă bucuraţi şi voi de câteva clipe de frumos.

Până în 11 iulie putem dona în centrele organizate în judeţul Hunedoara alimente de bază (făină, zahăr, ulei, apă minerală, apă plată, conserve), îmbrăcăminte şi încălţăminte (doar dacă acestea sunt noi), materiale de construcţii sau sume de bani în contul   RO97RNCB0160018384080001 deschis de Crucea Roşie, Filiala Hunedoara la Sucursala BCR Deva. Donaţiile se primesc în Deva, Brad, Lupeni, Vulcan, Haţeg şi Simeria.

Totodată, se pot dona alimente greu perisabile la Hipermaketurile REAL şi METRO din Deva, unde se găsesc amplasate containerele cu inscripţionarea „Banca de alimente”.

În municipiul Hunedoara nu a fost amenajat deocamdată un punct de colectare a donaţiilor pentru că, potrivit managerului public, Diana Fülöp, Crucea Roşie nu are un depozit în Hunedoara, însă pe parcursul acestei zile se va amenaja şi în oraşul nostru un centru de primire a ajutoarelor.

Acum Realitatea TV şi UNICEF a deschis un teledon pentru sinistraţii din Moldova.

Putem face un gest minim de solidaritate, donând 2 euro printr-un un SMS la 876 (Orange, Vodafone, Cosmote) sau sunând la numărul 0.900.900.760 (Romtelecom). Nu se percepe TVA. Liniile vor fi deschise până pe data de 6 august 2010. Începând de astăzi, ora 8, la numărul de telefon 021.20.176.20, cu tarif normal, oricine poate să anunţe o donaţie în cadrul acestei campanii. Doritorii pot dona şi în contul UNICEF RO 10 BRDE 450 SV 4346 5564 500, la orice sucursală BRD – Groupe Société Générale sau online pe www.unicef.ro.